Atunci când vine vorba de amenajarea locuinței, alegerea culorilor este una dintre cele mai grele decizii de luat. Indiferent că ne referim la culoarea pereților, a mobilierului sau a obiectelor de decor, este recomandat ca toate acestea să se îmbine perfect și creeze o atmosferă potrivită nevoilor tale.

Vestea bună este că nu e o misiune imposibilă! În acest articol îți vom prezenta câteva trucuri care te vor ajuta să faci cele mai bune alegeri.

Iar pentru asta, hai să ne întoarcem puțin în timp, la orele de desen și pictură din școală!

Cu toții am auzit de roata culorilor, dacă nu chiar am și desenat-o de foarte multe ori la orele predate la școală. Varianta simplă a acesteia prezintă șase culori, trei primare ( roșu, galben și albastru ) și trei secundare ( verde, oranj și violet ).

Doar că ea nu se rezumă doar la acestea, ci la toate variațiile de nuanțe ale fiecărei culori în parte. Aici, lucrurile parcă se complică puțin, nu?

Cum ne ajută roata să alegem culorile potrivite?

1. Culorile complementare

Culorile complementare sunt cele care se află așezate opus în roată. Putem lua ca exemplu albastru și oranj. Ca acestea să nu cadă într-o extremă neplăcută și să aibă un efect apăsător în locul celui plăcut, este importantă cantitatea folosită din fiecare dintre aceste două culori.

2. Culorile analog

Acestea sunt culorile care se află într-o perfectă armonie unele cu celelalte și se află una lângă alta pe roata nuanțelor de culori. Se pot folosi de la două până la maxim patru culori pentru amenajearea unei încăperi cu această metodă.

3. Triadele de culori

Triadele de culori sunt altă metodă pe care o poți folosi atunci când nu știi ce anume să alegi pentru locuința ta. După cum le spune și numele, sunt trei culori care, atunci când le unești printr-o linie în roata culorilor, acestea formează un triunghi. Un exemplu care nouă ne place foarte mult este asocierea de nuanțe de roz, galben și verde. Bineînțeles, nu există rețeta perfectă atunci când vine vorba de alegerea culorilor folosite în amenajarea unui spațiu. Fiecare își poate pune în evidență imaginația cu felurite cu combinații de nuanțe care îl reprezintă pe el și personalitatea lui. În schimb, nu este indicat să folosești mai mult de patru nuanțe într-un singur spațiu. Poate deveni obositor și foarte greu de controlat combinarea lor, iar rezultatul poate fi unul neplăcut vizual.